- Esti sigur ca te-a recunoscut? intreba cineva.
-La inceput nu, dar a reusit sa ma citeasca, apoi m-a sarutat, si mi-a spus ca am gasit-o, raspunse o voce.
- Aha... Cum ai gasit-o?
- De fapt... ea m-a gasit pe mine. Se uita la masina mea. Dupa ce a plecat, nu stiu de ce, dar m-am dus dupa ea, si din intamplare i-am atins mana, istorisea din nou a doua voce. Acum...ea... e bine? O sa fie bine?
- Da. A fost numai un soc. Desi sunt uimit ca a patit asa ceva. Pentru una ca ea, nu e normal sa lesine. De fapt, nu cred ca a mai lesinat in vreo viata pana acum. Ea e de sange pur, stii asta. E ultima dintre ai ei.
- Stiu, raspunse Bishop.
Auzea tot ce se vorbea in jurul ei. Auzea si simtea tot. Dar nu se putea misca... Conversatia celor doi continua neintrerupta.
- Nu se va trezi pana ce nu va pierde din veninul Damascilor. Trebuie sa-i bei din sange, Bishop. Altfel, nu se va mai trezi niciodata.
- Cum? intreba Bishop, aproape zbierand. De ce? Ce i-au facut?
- Au imprimat-o cu veninul lor. Damascii. Sangele lor este amestecat cu al ei. Si pana nu i se elimina sangele acesta otravit, sau macar o parte din el, e blestemata sa ramana asa, pentru totdeauna, fara sa-si aminteasca cine e. Banuiesc ca pana la urma tot avea sa se intample asa ceva. Sa lesine, ca sa nu se mai poata trezi...
Fara sa stea pe ganduri, Bishop intreba:
- Ce trebuie sa fac?
Cealalta voce ezita.
- David, spune-mi, ce trebuie sa fac? intreba aproape disperat. Vocea ii tremura imperceptibil.
- S-ar putea sa nu reusiti Bishop, il avertiza David.
- Spune-mi odata, il implora.
- Pentru inceput, trebuie sa-i bei din sange. Nu mult, insa suficient cat sa se trezeasca, sa se poata misca. Iti vei da seama atunci cand trebuie sa te opresti. Facu o pauza, apoi relua. Ia aminte insa! Din momentul in care-l bei, si tu vei fi imprimat, insa nu suficient cat sa nu-ti mai poti folosi puterile. Cu toate astea, nu o sa mai fi capabil sa te preschimbi, pana ce ea nu va fi purificata. Dupa, otrava iti va disparea din corp.
- Asta e mai putin important acum David. Nu vreau s-o mai pierd.
- Bine. Pentru inceput, ar trebui sa-l bei, cat mai repede, avertiza barbatul.
Si, luand un cutit de argint, ii cresta Cassandrei o taietura in palma, suficient de adanca cat sangele sa poata curge continuu. Bishop ii tinea mana in palmele lui. Sangele incepu sa curga. Era urat, si la culoare si la miros, asemanandu-se cu namolul.
Cand Bishop il vazu, ramase inmarmurit. Nu putea sa mai vorbeasca. Nu se putea gandi cum de mai traia Cassandra cu sangele atat de infectat. Dumnezeule, de ce nu o gasise mai devreme? O zi daca ar mai fi durat pana sa o intalneasca, ea ar fi putut ramane prizoniera oentru toata eternitatea. Si daca s-ar fi intamplat asta... el ar fi ramas captiv intr-o viata eterna, blestemata, condamnat sa traiasca fara ea. Cassandra era tot ce conta pentru el, in viata asta, cat si in toate celelalte. Nu se putea gandi ce ar fi facut daca ea ramanea prizoniera Damascilor, fara ca macar sa-si aminteasca ceva din adevarata ei existenta, fara ca m,acar sa stie ca ea era Conducatoarea Carminilor, ultima de sange pur, cea care ii putea salva pe toti cei ramasi.
Incercand sa-si inlature gandurile negre, Bishop duse gura la palma Cassandrei, si incepu sa-i bea din sange. Otrava din sangele ei avea un gust ingrozitor, si era foarte vascos. In timp ce bea, tinea ochii inchisi, astfel ca putu sa vada din amintirile ei, lupta cu Damascii. Vedea cum acestia ii tintisera aripile cu sageti pline, imbibate de otrava lor. Vedea cum Cassandra se chinuise sa se tina pe picioare, cum, cu ultimele puteri inainte sa-si piarda cunostinta, isi adunase toata energia necesara sa-i omoare pe Damasci. Vedea cum ea se prabusise pe pamantul sterp, si cum, cu un ultim efort, se inchise intre aripi, pentru a parasi acea viata, ca mai apoi sa renasca in actuala. Otrava care-i curgea prin sange o urmarise toata viata, ajutandu-i pe Damasci s-o tina prizoniera lor, departe de el. Pana acum.
Pe masura ce bea din sangele ei, vedea cum acesta isi capata usor culoarea naturala; acum era de un mov palid. Mai avea pana ce ajungea la alb, cu mici pete de levantica. Dar pentru moment era suficient.
***
In tot timpul in care Bishop ii bause din sange, Cassandra incercase sa-i citeasca amintirile, in speranta ca avea sa gaseasca raspunsurile de care avea nevoie.
In minte ii roiau zeci de intrebari. Nu stia sigur cine e. Nu stia de unde vine. Stia ca intr-un fel sau altul, il iubeste pe strainul acesta de langa ea. Dar nu stia cand anume il cunoscuse. De ce cand il atinsese in fata casei lui, vazuse ceea ce vazuse? De ce il sarutase? Si mai ales, de ce se afla aici? Unde era? Ce incerca sa-i faca? Sa-i citeasca amintirile? Ce era asta? Cine era ea?
0 comments:
Post a Comment