RED HAIR ANGEL - Capitolul 3

"- Cine esti?"

"- Ma cunosti!"

"- Eu?! Nu te cunosc..."

Pamantul s-a crapat sub ea, dar nu a cazut. Se uita la strainul acela misterios, care o privea iscoditor.

"Stiu ca te cunosc, dar nu stiu de unde, nu-mi aduc aminte nimic...", isi spuse in gand. Parca citindu-i gandurile, strainul ii spuse:

"- Te-am salvat cand ai murit."

"- A... a... am... am murit?!" intreba Cassandra ingrozita de spaima. Cuvintele strainului, pe care il cunostea intr-un fel, combinate cu pamantul care se crapa continuu sub ea, si faptul ca ea tot nu cadea in acea  crapatura, o spariara ingrozitor. Nu stia ce sa faca, ce sa zica. Singurul lucru pe care il stia, si de care era sigura, era ca strainul nu ii era chiar strain, si el ii putea citi orice gand, pentru ca ii spuse din nou:

"- Uita-te cum se crapa pamantul. Vezi focul din mijlocul lui?"

Cassandra, fara sa mai poata vorbi, incuviinta din cap.

"- Tu esti focul ala!", ii spuse aratand cu mana inspre el."Iar eu alimentez Focul!". Imediat ce spuse acestea, totul din jur disparu. Disparura casele din jur, disparu drumul, disparura copacii si masinile, chiar si pamantul. Tot ce mai ramasese, erau ei doi si vidul. Ramasese singura cu strainul, fara nimic in jur.

"- O, Dumnezeule, asta e un vis, un vis!" isi striga in sinea ei. "Tot ce trebuie sa fac e sa ma trezesc. Trebuie sa cad in gol."

"- Nu o sa cazi deloc." ii spuse iritat strainul.

"- Ba da, pentru ca e un vis. E visul meu, si pot sa-mi controlez visele daca vreau."

Strainul ii surprinse nesiguranta din glas.

"- Inca nu ti le poti controla Cassandra. Mai intai trebuie sa stii cine si ce esti." zise el, si apoi lasa capul inspre pamant. Statu asa cateva clipe, fara sa zica nimic, fara sa se miste, apoi stranse pumnii, intinse bratele in lateral si lovi violent aerul cu pumnii. Imediat in clipa urmatoare, in spate ii aparura doua aripi albe, albe ca laptele, atat de mari incat ii puteau cuprinde trupul.

Pentru prima oara ii observa Cassandra ochii. Erau deschisi la culoare, albastrii.Dar nu era un albastru obisnuit, cel putin nu era o nuanta pe care s-o mai fi intalnit vreodata. Albastrul acela era ceva unic, era o culoare care te facea sa te gandesti la Divinitate. Era un albastru atat de pur, atat de deschis, incat aproape ca se confunda cu albul din jurul irisului. Era o culoare pura, dar totusi arzatoare. Era o culoare pe care nu o stia, dar intr-un fel bizar, o cunostea.

Totul ii parea atat de ciudat, atat de strain in aparenta, dar foarte cunoscut in realitate. Stia ca toate astea erau un vis, stia ca nu se putea teme de nimic pentru ca nu avea sa pateasca ceva. Dar mai stia ca asta nu avea sa fie ultimul ei vis, stia ca-l va mai revedea pe strain. Dumnezeule, ochii aceia, de unde stia ea ochii aceia? Ce incercau sa-i spuna?

Fara vreun cuvant, strainul se apropie de ea, o inconjura cu aripile, apoi ii sopti abia auzit:

"- Stii ca ma cunosti. Adu-ti aminte, te rog. Altfel suntem pierduti."

Ii ridica barbia cu un deget, o privi in ochi, se apropie mai mult de ea, apoi ii sufla ceva spre fata. Ii sufla un praf alb, stralucitor, care o facu sa inchida ochii de liniste. Imediat cum ii deschise, strainul incepu sa se indeparteze. Se auzea din ce in ce mai incet vocea lui.

"- Aminteste-ti Cassandra. Aminteste-ti te rog."

Isi duse instinctiv mana la gat, si descoperi ca avea ceva ceva agatat de un lantisor.

*

Se trezi brusc. Nu era speriata, era doar nedumerita de vis. Era al doilea vis ciudat pe care il avusese de cand plecase inspre casa tatalui ei. Nu obisnuia sa viseze, sau cel putin nu obisnuia sa le retina, cu atat mai mult nu obisnuia sa aiba vise ciudate. Iar asta era al doilea in decurs de numai o zi. Nu era o persoana care sa se increada in vise, cu atat mai putin sa le ia in seama. Cassandra era genul de persoana care nu credea in supranatural, nu ii intelegea rostul. Ea nu credea in lucruri intangibile, credea numai ce vedea si simtea ea. Nu credea povestile oamenilor despre supranatural si ce poate face acesta. Credea numai in ea, si in ce putea face ea. Pentru ea, tot ceea ce nu putea fi demonstrat ca exista, ramanea asa cum era, un lucru fara existenta, zamislit de imaginatia, uneori prea bogata, a oamenilor.

Se hotara sa se dea jos din pat, sa se pregateasca pentru micul dejun.Isi incalta papucii de casa pe care ii lasase Jennifer pentru ea, isi puse halatul, apoi se indrepta spre baie. Se uita absenta la propria imagine, reflectata in oglinda. Parul rosu ca focul, usor carliontat, ii incadra perfect tenul albicios. Ochii, de un albastru profund, impreuna cu buzele pline, perfecte, usor rozalii, si nasul micut si fin, ii completau perfect chipul angelic. Cassandra se intreba daca era intr-adevar ea, cea din oglinda. I se parea ca se uita la o alta fata, asa de absenta se uita.

Dupa ce termina dusul, se intinse dupa un prosop pe care si-l infasura in jurul corpului, apoi se rentoarse in camera. Se imbraca repede, si tot atat de repede isi aplica si putin machiaj.

In timp ce se indrepta spre scari, sa coboare in bucatarie, se intalni cu pe hol cu Jennifer.

- Buna dimineata Cassandra, ii spuse aceasta zambitoare.

- Buna dimineata Jenn, ii raspunse si ea. Tata s-a trezit?

- Da, este in bucatarie deja, te asteapta sa serviti impreuna micul dejun.

- Tu nu mananci cu noi?

- Nu, trebuie sa ma duc urgent pana la agentie, am ceva contracte de semnat, ii raspunse femeia. Se apropie de Cassandra, ii lua mainile intr-ale ei, si ii spuse. Oricum, voi doi trebuie sa vorbiti. Si o sa vorbiti mai liberi daca nu sunt si eu prin preajma.

- Dar Jenn, nu... incerca Cassandra sa spuna.

- Stiu iubito, ii zambi plina de afectiune Jennifer, dar asta este un subiect delicat, si tu ai nevoie de tatal tau. Ai nevoie de el sa-ti fie aproape acum cand..., nu termina sa zica. Trase aer adanc in piept si continua. Mama ta a murit de mai putin de jumatate de an, Cassandra. Pe tatal tau il vedeai de doua ori pe an. Acum ca mama ta nu mai este, ai nevoie de tatal tau, doar el ti-a mai ramas. Si schitand un zambet, adauga: Si eu, bineinteles. Stii ca o sa-ti fiu mereu alaturi, orice s-ar intampla.

- Iti multumesc mult Jennifer. Tata e foarte norocos sa te aiba. Noi, se corecta ea, suntem foarte norocosi.

Mai sensibila din fire, si de frica sa nu inceapa sa planga si sa-si strice machiajul, Jennifer schimba subiectul. Cassandra observa, si zambi usor.

- Imi place pandantivul tau. E foarte frumos. Cand o sa vin de la agentie, sa-mi spui de unde l-ai luat. Vreau si eu unul.

 - Ce pand..., incerca Cassandra sa intrebe, dar nu mai avu ocazia, pentru ca Jenn o sarutase deja pe crestet, si se indepartase aproape in fuga.

- Pofta buna, ii ura femeia repede.

- Multumesc, rosti ea. Oricum nu o mai putea auzi, mama ei vitrega deja intrase in dormitor.