RED HAIR ANGEL - Capitolul 6

- Esti sigur ca te-a recunoscut? intreba cineva.

-La inceput nu, dar a reusit sa ma citeasca, apoi m-a sarutat, si mi-a spus ca am gasit-o, raspunse o voce.

- Aha... Cum ai gasit-o?

- De fapt... ea m-a gasit pe mine. Se uita la masina mea. Dupa ce a plecat, nu stiu de ce, dar m-am dus dupa ea, si din intamplare i-am atins mana, istorisea din nou a doua voce. Acum...ea... e bine? O sa fie bine?

- Da. A fost numai un soc. Desi sunt uimit ca a patit asa ceva. Pentru una ca ea, nu e normal sa lesine. De fapt, nu cred ca a mai lesinat in vreo viata pana acum. Ea e de sange pur, stii asta. E ultima dintre ai ei.

- Stiu, raspunse Bishop.

Auzea tot ce se vorbea in jurul ei. Auzea si simtea tot. Dar nu se putea misca... Conversatia celor doi continua neintrerupta.

- Nu se va trezi pana ce nu va pierde din veninul Damascilor. Trebuie sa-i bei din sange, Bishop. Altfel, nu se va mai trezi niciodata.

- Cum? intreba Bishop, aproape zbierand. De ce? Ce i-au facut?

- Au imprimat-o cu veninul lor. Damascii. Sangele lor este amestecat cu al ei. Si pana nu i se elimina sangele acesta otravit, sau macar o parte din el, e blestemata sa ramana asa, pentru totdeauna, fara sa-si aminteasca cine e. Banuiesc ca pana la urma tot avea sa se intample asa ceva. Sa lesine, ca sa nu se mai poata trezi...

Fara sa stea pe ganduri, Bishop intreba:

- Ce trebuie sa fac?

Cealalta voce ezita.

- David, spune-mi, ce trebuie sa fac? intreba aproape disperat. Vocea ii tremura imperceptibil.

- S-ar putea sa nu reusiti Bishop, il avertiza David.

- Spune-mi odata, il implora.

- Pentru inceput, trebuie sa-i bei din sange. Nu mult, insa suficient cat sa se trezeasca, sa se poata misca. Iti vei da seama atunci cand trebuie sa te opresti. Facu o pauza, apoi relua. Ia aminte insa! Din momentul in care-l bei, si tu vei fi imprimat, insa nu suficient cat sa nu-ti mai poti folosi puterile. Cu toate astea, nu o sa mai fi capabil sa te preschimbi, pana ce ea nu va fi purificata. Dupa, otrava iti va disparea din corp.

- Asta e mai putin important acum David. Nu vreau s-o mai pierd.

- Bine. Pentru inceput, ar trebui sa-l bei, cat mai repede, avertiza barbatul.

Si, luand un cutit de argint, ii cresta Cassandrei o taietura in palma, suficient de adanca cat sangele sa poata curge continuu. Bishop ii tinea mana in palmele lui. Sangele incepu sa curga. Era urat, si la culoare si la miros, asemanandu-se cu namolul.

Cand Bishop il vazu, ramase inmarmurit. Nu putea sa mai vorbeasca. Nu se putea gandi cum de mai traia Cassandra cu sangele atat de infectat. Dumnezeule, de ce nu o gasise mai devreme? O zi daca ar mai fi durat pana sa o intalneasca, ea ar fi putut ramane prizoniera oentru toata eternitatea. Si daca s-ar fi intamplat asta... el  ar fi ramas captiv intr-o viata eterna, blestemata, condamnat sa traiasca fara ea. Cassandra era tot ce conta pentru el, in viata asta, cat si in toate celelalte. Nu se putea gandi ce ar fi facut daca ea ramanea prizoniera Damascilor, fara ca macar sa-si aminteasca ceva din adevarata ei existenta, fara ca m,acar sa stie ca ea era Conducatoarea Carminilor, ultima de sange pur, cea care ii putea salva pe toti cei ramasi.

Incercand sa-si inlature gandurile negre, Bishop duse gura la palma Cassandrei, si incepu sa-i bea din sange. Otrava din sangele ei avea un gust ingrozitor, si era foarte vascos. In timp ce bea, tinea ochii inchisi, astfel ca putu sa vada din amintirile ei, lupta cu Damascii. Vedea cum acestia ii tintisera aripile cu sageti pline, imbibate de otrava lor. Vedea cum Cassandra se chinuise sa se tina pe picioare, cum, cu ultimele puteri inainte sa-si piarda cunostinta, isi adunase toata energia necesara sa-i omoare pe Damasci. Vedea  cum ea se prabusise pe pamantul sterp, si cum, cu un ultim efort, se inchise intre aripi, pentru a parasi acea viata, ca mai apoi sa renasca in actuala. Otrava care-i curgea prin sange o urmarise toata viata, ajutandu-i pe Damasci s-o tina prizoniera lor, departe de el. Pana acum.

Pe masura ce bea din sangele ei, vedea cum acesta isi capata usor culoarea naturala; acum era de un mov palid. Mai avea pana ce ajungea la alb, cu mici pete de levantica. Dar pentru moment era suficient.

***

In tot timpul in care Bishop ii bause din sange, Cassandra incercase sa-i citeasca amintirile, in speranta ca avea sa gaseasca raspunsurile de care avea nevoie.

In minte ii roiau zeci de intrebari. Nu stia sigur cine e. Nu stia de unde vine. Stia ca intr-un fel sau altul, il iubeste pe strainul acesta de langa ea. Dar nu stia cand anume il cunoscuse. De ce cand il atinsese in fata casei lui, vazuse ceea ce vazuse? De ce il sarutase? Si mai ales, de ce se afla aici? Unde era? Ce incerca sa-i faca? Sa-i citeasca amintirile? Ce era asta? Cine era ea?

Care va place mai mult?

Care dintre cele doua imagini va place mai mult? Care credeti ca se potriveste mai mult cu ceea ce scriu eu?

Daca nu aveti idee despre ce vorbesc, AICI puteti citi  primele 5 capitole din cartea la care lucrez. Va astept parerile, si va promit ca astazi, sau maine cel tarziu, o sa postez capitolul 6.

sau

RED HAIR ANGEL - Capitolul 5

Pentru ca ramasese cu gura cascata, la propriu, strainul deschise el conversatia:

- Atai in fata peluzei mele, si nu pot iesi cu masina.

- Ce?

 - Stai in fata peluz...

- Da, gata, am inteles, isi reveni ea. Imi cer scuze. Din cate se vede, am fost absorbita de masina. Realizand ca oprea iesirea, fara sa mai zica ceva, se intoarse pe varfuri in partea opusa, si-l lasa pe acesta in urma ei, privind-o. Insa strainul fugise incet dupa ea, pana ce o ajuse din urma.

- Stai putin, ii spuse el zambind, si o prinse usor de mana.

In clipa aceea se intampla ceva ciudat. Cassandra il vazu pe strain cum statea deasupra unei fete incolacite de flori de trandafiri si levantica. Se vazu pe ea. Vazu prin ochii lui cum acesta o scapase din stransoarea florilor. Totul se petrecuse intr-o fractiune de secunda. Un val de caldura si teama inexplicabila o inconjura imediat. Isi vazuse propriul ei vis prin ochii strainului. Imediat in clipa in care el o atisese.

Vazu ca si el isi schimbase brusc expresia, de cum o atinsese. Era ca si cum isi revedea o persoana draga pe care nu mai spera s-o intalneasca, si ceva ce semana a groaza.

- Aaa... trebuie sa plec, ii spuse ea balbaindu-se usor.

- Tu esti... spuse el aproape fara voce. Cassandra, tu esti. Dumnezeule, cat te-am cautat. Nu ai idee prin cate am trecut ca sa te gasesc. O imbratisa usor. Ea era mult prea bulversata ca sa mai poata reactiona intr-un fel, insa in cele din urma reusi sa ingane ceva.

- De unde imi stii numele? El o strangea tot mai tare in brate.

- M-ai uitat? Te-au sters? intreba el aproape inspaimantat.

Nu intelegea nimic din ce spunea el. Nu putea reactiona in nici un fel. Si nu-si dadea seama de ce nu se misca din loc sa plece de langa el. Precis era nebun. Dar de unde ii stia numele?

- Ce sa ma stearg..., incerca sa zica, dar el o intrerupse repede, luandu-i mainile intr-ale lui.

- Cassandra, citeste-ma. Inchide ochii si citeste-ma.

Cine era tipul asta? Ce tot spunea acolo? Si de ce facea, chiar fara sa vrea, ceea ce-i spunea el? Inchise ochii si nu vazu nimic altceva decat intunericul care o cuprinsese imediat. Doar il auzea pe el cum o indemna sa-l citeasca. Il auzea din ce in ce mai slab, pana cand orice sunet ii fusese blocat. Apoi, deodata, il vazu pe el. Se vazu pe ea. Vazu cum se sarutau.

"- Stiu ca e nevoie sa pleci", spunea el. "Dar te rog fa tot posibilul sa nu ajunga ei la tine, si sa te stearga."

"- O sa am grija, stai linistit. E de datoria mea sa va apar de ei", ii raspundea ea.

Vazu cum el o mangaia pe fata, cum ii indeparta o suvita de par, alba, de pe fata. Avea parul alb. Ea avea parul alb. Si el la fel. Si erau imbracati in alb. Amandoi.

"- O sa ma cauti dupa ce se termina totul?" intreba ea."O sa vi dupa mine?"

"- Cassandra, stii foarte bine ca te iubesc. Pe tine o sa te iubesc in toate vietile mele. Suntem uniti, nu uita asta."

"- Nu uit. Doar ca o sa fie greu Bishop. E aproape imposibil ca ei sa nu ma gaseasca..."

El ii depuse o sarutare in palma.

"-O sa fac tot ce-mi sta in putinta sa te ajut sa ramai ascunsa. Chiar de-ar fi sa-mi pierd viata asta. O sa te gasesc in celelalte vieti, si o sa te fac sa-ti amintesti de mine, daca nu reusim."

Se sarutara iara, apoi se imbratisara si ramasera asa.

Cassandra deschise ochii. Era extrem de speriata. Nu stia ce se intampla, ce era cu viziunile astea. Se uita i ochii lui. Ii vedea disperarea din ochi, ii vedea dezamagirea ca ea nu-l recunostea. Ochii lui erau acum incredibil de albastrii, un albastru palid, luminat insa de marginea violet a irisului.

- Bishop... spuse ea atat de incet, ca el nici macar nu o auzi. Isi duse mana la gura. Acum isi dadea seama ca plangea.

- Ce ti-a facut Cassandra? continua el sa intrebe.

Ceva ii spunea ca tot ce vazuse cat timp avusese ochii inchisi, era real. Era... sau... fusese, cat se poate de real. 

Nu. Nu putea crede asa ceva. Sigur era vreo smecherie, sau... sau incepuse sa innebuneasca de cand isi pierduse mama. Isi smulse mana din stransoarea lui, si se sterse cu cealalta la ochi, cu maneca hanoracului. Isi trase nasul, se indrepta de spate, apoi spuse increzatoare. Sau vrand sa dea impresia ca era increzatoare:

- Nu stiu cine esti. Sa nu ma mai atingi in viata ta. In viata ta, ai inteles?, ii spuse din ce in ce mai tare si mai rastit.

O privea atat de profund, incat simtea ca i se sfasie inima de durere. Dar nu stie de ce. Nu-si putea explica ce se intampla. Poate ca era un vis. Era doar un vis, si trebuia sa se trezeasca.

- Ce ti-au facut? Nu i-ai invins.

Apoi Cassandra facu ceva inexplicabil, fara sa stea pe ganduri. Ii puse un deget pe buze, apoi il saruta.

Ce facea?! Saruta un strain.Fara sa fi stat pe ganduri. Fara sa fi intentat constient o astfel de actiune. Parca era o papusa dirijata.

Il saruta indelung si usor, fara sa se grabeasca.

"- Cassandra, ma recunosti?" ii rasuna ceva in minte.

"- Taci!" se auzi raspunzandu-i acelei voci.

Il saruta in continuare. Incet, incepeau sa-i apara diverse imagini cu ei doi, i se desfasurau in minte momente cand ei erau impreuna.

"- Stai jos!", ii tipa el, intr-o viziune. In jur era numai foc, si ei doi erau prinsi in capcana.

"- Bishop, te iubesc.", ii spunea in timp ce statea multumita, in bratele lui. Se vedea cum il mangaia pe brat. Un brat ranit.

Multe alte imagini ii navalira in minte. Erau prea multe, prea puternice sa incerce sa le opreasca. Era epuizata, se simtea extrem de lipsita de putere, dar un val imens de fericire si liniste o inunda in acelasi timp.

"- M-ai gasit", ii spuse in minte.

Se desprinse de el, deschise usor ochii, si il vazu. Ii vazu adevarata forma. Ii vazu aripile bogate, albe. Vesmintele incredibil de albe si simple. Ii vazu parul alb, ca de diamant, stralucindu-i in soare. Apoi ii intalni ochii. Simtea ca nu se mai putea tine pe picioare. Reusi insa sa-si adune fortele sa ramana dreapta. Ochii aceia, ii vedea din nou. Chipul lui iubit, ii mangaia acum privirea. Fiinta aceasta... O gasise. Erau in sfarsit din nou impreuna.

Isi pierdu si ultima ramasita de putere, si nu mai apuca sa vada decat cum el se grabea s-o prinda, sa nu cada pe jos, pe asfalt. Ii vazu ochii din nou. Apoi intunericul o invalui.

RED HAIR ANGEL - Capitolul 4

In bucatarie il vazu pe tatal sau cum rasfoia un ziar.

- Buna dimineata tata, il saluta ea.

- Buna dimineata Cassandra, ii raspunse acesta si se ridica sa-i ofere locul in care statea el. Ai dormit bine? Te-ai odihnit?

- Da, in mare parte... Nu-i usor dupa un drum atat de lung si obositor. Inca ma simt putin obosita, dar in doua zile o sa fiu fresh, ii spuse ea in timp ce se aseza pe scaun.

- Stii... Crezi ca as avea vreo sansa sa gasesc ceva de lucru in oras? Sa am o ocupatie, sa nu stau degeaba toata ziua...

- Dar cum sa stai degeaba? o intreba el, apoi se uita la ea putin mirat si suspicios. Nu mai desenezi? Inainte asta iti ocupa tot timpul, nu te plangeai ca stai degeaba.

- Tata, nu pot sa stau toata ziua singura, sa incerc sa-mi gasesc o ocupatie, ii raspunse oftand, prefacandu-se ca nu auzise intrebarea despre desenat. Nu-si dorea ca tatal ei sa stie ca ea luase o pauza in momentul in care mama ei disparuse si fusese declarata moarta. O pauza care ar fi putut fi usor transformata intr-un "concediu" prelungit, apoi sfarsitul.

Inainte sa dispara mama ei, Cassandra desena aproape tot timpul. Nu se putea imagina fara creioane si culori in rucsac. Oriunde pleca, avea dupa ea caietul ei de desene, creioanele si culorile. Desena peisaje, personaje din animatii, flori, imagini din minte. Cand desena, simtea ca lumea e la picioarele ei, si oricat ar fi fost de suparata, se afunda in multimea de culori de pe hartie, trasa linii, colora, si cat ai clipi isi revenea. Avea un talent inascut. Practic incepuse sa deseneze de cand invatase ce este acela un creion, de cand invatase ce trebuia sa faca cu el.

In minte ii aparura imagini cu ea desenand. Se vedea cum traseaza linii vagi, abia vizibile, cum reusea in cateva minute sa atribuie o imagine liniilor ei, se vedea cum colora copacul verde de pe dealul din fata ei, aflat acum imortalizat pe caietul ei. Cel mai ideal loc in care inspiratia isi facea simtita prezenta, era natura. Acolo, in natura, se nasteau adevarate opere de arta din mainile ei. Isi stia talentul, si era constienta de prezenta acestuia, asa ca de cand era mica visa sa aiba la un moment dat propria ei galerie de arta, cu desene create de ea, si de alte persoane asemeni ei. Acum insa, visul asta parea mai departe ca oricand. Nu se mai putea concentra, oricat ar fi stat sa-si regaseasca inspiratia. Se simtea secata de imaginatie, si oricat de mult si-ar fi dorit sa se elibereze in culori, si forme, si linii, si imagini... nu mai putea. Amintirile cu ea desenand i se pareau atat de indepartate si straine, incat uneori avea impresia ca urmareste amintirile altui om.

Constienta ca pentru cateva clipe cazuse pe ganduri, si tatal ei nu indraznise sa o intrerupa, de aceasta data il privii in ochi, si ii spuse pe un secatuit de puteri, ca nu putea sta tot timpul sa planga dupa mama ei.

- Trebuie sa gasesc o modalitate sa trec mai departe. Nu pot continua asa, pentru ca stiu ca daca ea ar fi aici, cu siguranta s-ar supara foarte rau pe mine ca nu incerc sa depasesc momentul asta. Si ca sa-ti raspund la intrebare, nu, nu mai desenez. Pentru moment.

Cateva lacrimi ii traversara repede obrajii, si cazura pe fata de masa, astfel incat acum se puteau observa doua pete mici, uniforme, ude. In timp ce incerca sa se abtina sa nu planga mai mult decat incepuse deja s-o faca, Josh se ridicase de pe scaunul pe care se asezase mai devreme, si acum era ingenuncheat la picioarele ei, si o strangea in brate.

- Iarta-ma. Stiu ca ea a fost totul pentru tine.

- Nu-i nimic tata, nu ai facut nimic. Nu am pentru ce sa te iert, ii spuse ea in timp ce-si stergea lacrimile care se incapatanasera sa-si faca aparitia.

Statura cateva clipe imbratisati, apoi, dupa ce incercara sa incheie acest moment, intr-un fel ciudat, pentru amandoi, caci nu erau obisnuiti sa se imbratiseze, Cassandra ii spuse ca iese in oras sa se plimbe, eventual sa mearga la biblioteca sa citeasca ceva, sa-si ocupe timpul cu ceva.

*

Dupa cateva minute, Cassandra cobora scarile, cu rucsacul pe umar. Iesi din casa, inchise usa, si apoi se indrepta pe alee spre strada.

In timp ce incerca sa-si alunge din minte amintirile dureroase, mergand usor, se uita la casele din jur. Mai toate erau mari si impunatoare, dar in acelasi timp simple, elegante, si cu bun gust. Sigur oamenii care stateau in acest cartier, nu erau simplii angajati.

La cateva case in fata ei, se vedea parcata in fata garajului un Porche ultimul tip. "O familie de europeni..." isi spuse ea in gand. "Hmmm... sau poate doar le plac masinile europene."

Nu-si daduse seama ca, acaparata de nehotararea mintii ei de a eticheta intr-un fel sau altul proprietarul masinii, aproape ca ajunsese in dreptul ei. Se opri un minut, timp suficient cat s-o admire. Ce frumoasa era! Ii placea la nebunie genul asta de masini, asa ca nu avea cum sa nu fie atrasa in mod brutal placut, de masina alba care se afla acum exact in fata ei.

Chiar in clipa in care se pregatea sa porneasca din loc, ceva o opri. Se uita prima data in jos, caci acolo isi indreptase privirea initial. Vazu o pereche de tenesi negri, barbatesti. Ridica usor privirea, vazu din nou negru, o pereche de pantaloni de data asta, apoi se uita repede sa vada cine era tipul din fata ei. Deschisese deja gura sa-i spuna sa se dea la o parte din calea ei, dar nici nu reusi sa scoata vreo silaba macar. Ramase uluita. Stia fata asta, ochii astia. Il stia pe tipul asta, vorbise cu el. Azi-noapte, in vis. Da, in vis, caci din cate vedea, si vedea bine, nu era loc de indoieli, era chiar persoana pe care ea o visase de dimineata, persoana care o ruga sa-si aminteasca...

RED HAIR ANGEL - Capitolul 3

"- Cine esti?"

"- Ma cunosti!"

"- Eu?! Nu te cunosc..."

Pamantul s-a crapat sub ea, dar nu a cazut. Se uita la strainul acela misterios, care o privea iscoditor.

"Stiu ca te cunosc, dar nu stiu de unde, nu-mi aduc aminte nimic...", isi spuse in gand. Parca citindu-i gandurile, strainul ii spuse:

"- Te-am salvat cand ai murit."

"- A... a... am... am murit?!" intreba Cassandra ingrozita de spaima. Cuvintele strainului, pe care il cunostea intr-un fel, combinate cu pamantul care se crapa continuu sub ea, si faptul ca ea tot nu cadea in acea  crapatura, o spariara ingrozitor. Nu stia ce sa faca, ce sa zica. Singurul lucru pe care il stia, si de care era sigura, era ca strainul nu ii era chiar strain, si el ii putea citi orice gand, pentru ca ii spuse din nou:

"- Uita-te cum se crapa pamantul. Vezi focul din mijlocul lui?"

Cassandra, fara sa mai poata vorbi, incuviinta din cap.

"- Tu esti focul ala!", ii spuse aratand cu mana inspre el."Iar eu alimentez Focul!". Imediat ce spuse acestea, totul din jur disparu. Disparura casele din jur, disparu drumul, disparura copacii si masinile, chiar si pamantul. Tot ce mai ramasese, erau ei doi si vidul. Ramasese singura cu strainul, fara nimic in jur.

"- O, Dumnezeule, asta e un vis, un vis!" isi striga in sinea ei. "Tot ce trebuie sa fac e sa ma trezesc. Trebuie sa cad in gol."

"- Nu o sa cazi deloc." ii spuse iritat strainul.

"- Ba da, pentru ca e un vis. E visul meu, si pot sa-mi controlez visele daca vreau."

Strainul ii surprinse nesiguranta din glas.

"- Inca nu ti le poti controla Cassandra. Mai intai trebuie sa stii cine si ce esti." zise el, si apoi lasa capul inspre pamant. Statu asa cateva clipe, fara sa zica nimic, fara sa se miste, apoi stranse pumnii, intinse bratele in lateral si lovi violent aerul cu pumnii. Imediat in clipa urmatoare, in spate ii aparura doua aripi albe, albe ca laptele, atat de mari incat ii puteau cuprinde trupul.

Pentru prima oara ii observa Cassandra ochii. Erau deschisi la culoare, albastrii.Dar nu era un albastru obisnuit, cel putin nu era o nuanta pe care s-o mai fi intalnit vreodata. Albastrul acela era ceva unic, era o culoare care te facea sa te gandesti la Divinitate. Era un albastru atat de pur, atat de deschis, incat aproape ca se confunda cu albul din jurul irisului. Era o culoare pura, dar totusi arzatoare. Era o culoare pe care nu o stia, dar intr-un fel bizar, o cunostea.

Totul ii parea atat de ciudat, atat de strain in aparenta, dar foarte cunoscut in realitate. Stia ca toate astea erau un vis, stia ca nu se putea teme de nimic pentru ca nu avea sa pateasca ceva. Dar mai stia ca asta nu avea sa fie ultimul ei vis, stia ca-l va mai revedea pe strain. Dumnezeule, ochii aceia, de unde stia ea ochii aceia? Ce incercau sa-i spuna?

Fara vreun cuvant, strainul se apropie de ea, o inconjura cu aripile, apoi ii sopti abia auzit:

"- Stii ca ma cunosti. Adu-ti aminte, te rog. Altfel suntem pierduti."

Ii ridica barbia cu un deget, o privi in ochi, se apropie mai mult de ea, apoi ii sufla ceva spre fata. Ii sufla un praf alb, stralucitor, care o facu sa inchida ochii de liniste. Imediat cum ii deschise, strainul incepu sa se indeparteze. Se auzea din ce in ce mai incet vocea lui.

"- Aminteste-ti Cassandra. Aminteste-ti te rog."

Isi duse instinctiv mana la gat, si descoperi ca avea ceva ceva agatat de un lantisor.

*

Se trezi brusc. Nu era speriata, era doar nedumerita de vis. Era al doilea vis ciudat pe care il avusese de cand plecase inspre casa tatalui ei. Nu obisnuia sa viseze, sau cel putin nu obisnuia sa le retina, cu atat mai mult nu obisnuia sa aiba vise ciudate. Iar asta era al doilea in decurs de numai o zi. Nu era o persoana care sa se increada in vise, cu atat mai putin sa le ia in seama. Cassandra era genul de persoana care nu credea in supranatural, nu ii intelegea rostul. Ea nu credea in lucruri intangibile, credea numai ce vedea si simtea ea. Nu credea povestile oamenilor despre supranatural si ce poate face acesta. Credea numai in ea, si in ce putea face ea. Pentru ea, tot ceea ce nu putea fi demonstrat ca exista, ramanea asa cum era, un lucru fara existenta, zamislit de imaginatia, uneori prea bogata, a oamenilor.

Se hotara sa se dea jos din pat, sa se pregateasca pentru micul dejun.Isi incalta papucii de casa pe care ii lasase Jennifer pentru ea, isi puse halatul, apoi se indrepta spre baie. Se uita absenta la propria imagine, reflectata in oglinda. Parul rosu ca focul, usor carliontat, ii incadra perfect tenul albicios. Ochii, de un albastru profund, impreuna cu buzele pline, perfecte, usor rozalii, si nasul micut si fin, ii completau perfect chipul angelic. Cassandra se intreba daca era intr-adevar ea, cea din oglinda. I se parea ca se uita la o alta fata, asa de absenta se uita.

Dupa ce termina dusul, se intinse dupa un prosop pe care si-l infasura in jurul corpului, apoi se rentoarse in camera. Se imbraca repede, si tot atat de repede isi aplica si putin machiaj.

In timp ce se indrepta spre scari, sa coboare in bucatarie, se intalni cu pe hol cu Jennifer.

- Buna dimineata Cassandra, ii spuse aceasta zambitoare.

- Buna dimineata Jenn, ii raspunse si ea. Tata s-a trezit?

- Da, este in bucatarie deja, te asteapta sa serviti impreuna micul dejun.

- Tu nu mananci cu noi?

- Nu, trebuie sa ma duc urgent pana la agentie, am ceva contracte de semnat, ii raspunse femeia. Se apropie de Cassandra, ii lua mainile intr-ale ei, si ii spuse. Oricum, voi doi trebuie sa vorbiti. Si o sa vorbiti mai liberi daca nu sunt si eu prin preajma.

- Dar Jenn, nu... incerca Cassandra sa spuna.

- Stiu iubito, ii zambi plina de afectiune Jennifer, dar asta este un subiect delicat, si tu ai nevoie de tatal tau. Ai nevoie de el sa-ti fie aproape acum cand..., nu termina sa zica. Trase aer adanc in piept si continua. Mama ta a murit de mai putin de jumatate de an, Cassandra. Pe tatal tau il vedeai de doua ori pe an. Acum ca mama ta nu mai este, ai nevoie de tatal tau, doar el ti-a mai ramas. Si schitand un zambet, adauga: Si eu, bineinteles. Stii ca o sa-ti fiu mereu alaturi, orice s-ar intampla.

- Iti multumesc mult Jennifer. Tata e foarte norocos sa te aiba. Noi, se corecta ea, suntem foarte norocosi.

Mai sensibila din fire, si de frica sa nu inceapa sa planga si sa-si strice machiajul, Jennifer schimba subiectul. Cassandra observa, si zambi usor.

- Imi place pandantivul tau. E foarte frumos. Cand o sa vin de la agentie, sa-mi spui de unde l-ai luat. Vreau si eu unul.

 - Ce pand..., incerca Cassandra sa intrebe, dar nu mai avu ocazia, pentru ca Jenn o sarutase deja pe crestet, si se indepartase aproape in fuga.

- Pofta buna, ii ura femeia repede.

- Multumesc, rosti ea. Oricum nu o mai putea auzi, mama ei vitrega deja intrase in dormitor.

RED HAIR ANGEL - Capitolul 2

Intr-un final ajunse la casa tatalui ei, ii dadu banii soferului, apoi cobora din masina, isi lua geamantanul vechi, si se indrepta spre usa de la intrare.

Casa era foarte frumoasa, avea usile de la intrare imense pe langa Cassandra, cu toate ca ea era destul de inalta. Avea un etaj in plus, geamurile erau incadreate foarte frumos cu vopsea de culoare neagra, in contrast cu albul general al casei. Din ce observase, in partea dreapta era garajul, la fel de frumos si elegant si el, ca si restul constructiei de altfel.

Observa ca luminile in casa erau aprinse, deci nu se culcasera inca, in ciuda orei tarzii la care ajunsese ea. Spre surprinderea ei, tot drumul strabatand orasul,incercand sa evite aglomerarile si toate cele, ii luase mai mult decat estimase ea, cu toata vigilenta si cunoasterea scurtaturilor de catre taximatrist.

Batu la usa, si in mai putin de un minut, aceasta se deschise. In prag era tatal ei. Se vedea ca era surprins s-o vada, mai ales ca ea trebuia sa vina cu doua saptamani in urma.

- Am crezut ca ar fi mai bine sa nu te sun sa te bat la cap, ii spuse acesta. Si in timp ce-i spusese asta, o lua in brate si o stranse puternic. Imi pare bine ca te-ai hotarat sa vii pana la urma.

- Stiu tata, ii raspunse ea, in timp ce-i acceptase imbratisarea calda si ocrotitoare.

Fara alte cuvinte intrara in casa.

Ea nu-si ura tatal, in ciuda faptului ca se despartise de mama ei, si se insurase cu un fotomodel de renume international, cea mai frumoasa femeie din zona. Nu-l ura, in ciuda faptului ca se vedeau la distanta de jumatate de an, mereu in graba. Nu-l ura pentru ca nu-i fusese aproape atunci cand murise bunica. Nu-l ura deloc, in ciuda tuturor lipsurilor lui, calitatilor care ii lipseau cu prisosinta, ci dimpotriva. Il iubea ca si cum ii fusese alaturi toata viata. Ceea ce nu-si putea explica, era faptul ca de fiecare data cand se intalneau, ei ii aparea un gol in suflet, se simtea total straina fata de omul acela din fata ei. 

Stia ca era tatal ei, nu avea absolut nici un dubiu cu privire la chestiunea asta, stia ca dragostea era reciproca, dragostea parinte-copil, tata-fiica, era prezenta, dar golul din suflet nu-i dadea pace niciodata in preajma lui.

Sperase ca acum, dupa moartea mamei, cand avea atata nevoie de tatal ei, sa nu mai simta asta. Dar acum, stand in fata usii, in casa, si privindu-l, realiza ca sentimentul era mai neplacut, cu cat dorul de viata ei de-acum trei luni, era mai mare.

Inchise ochii, trase adanc aer in piept, si incerca sa indeparteze acel sentiment urat, rece.

Din bucatarie se ivi Jennifer. Era cu mainile ude, semn ca spala vesela folosita la cina. Cand se pregatea sa-l intrebe pe Josh cine fusese la usa, o vazu pe Cassandra. Instantaneu ii aparu un mic zambet pe buze, si ochii ii sclipira de lacrimile care se ivisera si ele deja. Se sterse repede pe maini, si in fuga se duse la ea, o lua in brate si o saruta pe crestet.

Femeia asta frumoasa, care la prima vedere parea o increzuta, o iubea foarte mult, asata se vedea in gesturile ei, si in felul in care ii vorbea. Chiar daca se vedeau foarte rar, vorbeau de cateva ori pe luna, la telefon, asa ca in ciuda posturii, putin nefavorabila, de mama vitrega, Jennifer ii castigase increderea Cassandrei, iar Cassandra stia foarte bine ca actuala sotie a tatalui ei ii era, si ii putea fi aproape, fara nici un fel de impediment.

- Imi pare ata de rau Cassandra, ii spuse aceasta. O mangaie pe obraz asa cum orice mama isi mangaie odrasla suferinda. Singura diferenta era, asa cum am mai spus, ca nu era mama ei. O lua de brat si ii spuse:

- Haide sa mananci ceva. Pun pariu ca ti-e foame dupa atata drum.

Tanara ii zambi amabila si ii accepta invitatia.

- Sigur Jenn, chiar sunt lihnita. Tata, ma ajuti cu astea te rog? si ii arata geamantanul si geanta uriasa de pe umar. Josh le lua si se indrepta cu ele spre scari.

- Cassandra, o sa ti le pun langa pat, in camera pe care ti-o pregatisem dinainte. Camera ta, de acum. Dupa ce spuse acestea, disparu in sus pe scari. Ea o urma pe Jennifer in bucatarie, intrara, si se aseza pe cel mai apropiat scaun. Femeia ii pregati repede o gustare, si in timp ce noul membru al casei se hranea cu bunatatile servite de ea, o intreba:

- Cum a fost drumul?

- Obositor, ii raspunse Cassandra. Foarte obositor. Cred ca si de-aia am avut visul ala ciudat in tren, cu mama, spuse ea incet, ca doar pentru sine. Vru sa mai spuna ceva, dar Jennifer i-o lua inainte.

- Cred ca cel mai bine pentru tine ar fi ca dupa ce termini de mancat, sa te duci sa faci o baie fierbinte, si sa te bagi in pat sa te odihnesti Cassandra. O sa vorbim maine despre mama ta si despre toate celelalte. E ok?

De peste masa Cassandra o privi cu drag, se intinse pana sa ajuga la ea, ii lua mainile intr-ale ei, si ii multumi sincer pentru ca era alaturi de ea, si o iubea atat de mult. Intre timp venise si tatal ei de sus. Jennifer se ridica atunci de pe scaun, si se adresa fetei:

- Eu o sa ma duc sa-ti pregatesc apa pantru baie. O sa-ti pun si niste ulei de levantica in apa, te va ajuta sa te linistesti si sa dormi bine. Dupa ce spuse acestea, iesi si se duse pe scari direct in camera fetei.

- Te iubeste foarte mult, ii spuse Josh Cassandrei. Dupa ce a aflat ca mama ta a murit, a plans zile intregi pentru ca nu putea sa fie alaturi de tine. Ii esti ca un copil. Impingand farfuria goala spre mijlocul mesei, ea spuse:

- Si eu o iubesc tata. Sa fi sigur de asta! si se ridica de pe scaun, se duse sa il sarute pe obraz, apoi se indrepta spre iesire. Daca nu ma duc pana sa se raceasca apa, Jenn o sa se supere pe mine, spuse ea zambind usor.

- Atuci fugi repede.

- Noapte buna tata.

 - Noapte buna Cassandra.

RED HAIR ANGEL - Capitolul 1

Plantatiile de levantica se vedeau in departare. Culoarea lor combinata cu leganatul usor al trenului, o faceau pe Cassandra sa viseze la dormitorul ei din copilarie, la dormitorul ei fermecat, la povestile pe care i le spunea bunica. Ii apareau in minte franturi de amintiri, imagini cu ea si mama ei. "Dumnezeule, ce frumoasa era mama!"

"- Cassandra, unde esti?" se auzea intr-un colt al mintii ei. Rasul calm si vesel al mamei, pasii ei, se auzeau usor in urma ei. Apoi, glasul si pasii nu se mai distingeau la fel de puternic ca pana acum cateva clipe. Se impleteau cu linistea, si nu-si dadea seama care dintre ele se indeparta.

"- Mami? Mami, unde esti?" Cassandra incerca sa alerge in directia vocii, dar dupa cativa pasi se impiedica si cazu. Cand reusi sa se ridice, in fata avea o oglinda. Tresari cand in acea oglinda zari o alta persoana decat ea. Se uita mai atent, si pe masura ce se linistea din sperietura cazaturii, isi dadu seama ca era ea. Era chiar ea, dar cu mult mai mare, nu fetita mica, cu par lung, carliontat si rosu ca focul, ci ea, cea de acum, tanara de 17 ani.

Se uita mai atenta la oglinda, apoi vazu ca aceasta era inconjurata de trandafiri albi si buchetele mici de levantica. Cand incerca sa se apropie mai mult ca sa poata mirosii trandafirii, cand aproape ca atinsese unul ca sa-l rupa, se intepa in spinii acestuia. Intepatura nu o duru, ba chiar o facu sa se simta imediat usor euforica. Inchise ochii ca sa incerce sa deguste senzatia, si, dupa o clipa nesfarsita, cand deschise ochii, ramase usor surprinsa sa vada ca si in dimensiunea ei, nu numai in cea a oglinzii, se afla acum tanara aceea fermecatoare, acea fiinta cu chip angelic.

Ceva cald incepu sa i se prelinga pe deget in jos. Ridica mana sa vada ce curgea, si avu surpriza sa-si vada propriul sange. Dar... nu arata ca un sange normal, rosu, era foarte diferit. Avea culoarea alba cu mici pete de un movfrumos, asemeni celui de levantica.

Oglinda se indeparta incet, din ce in ce mai mult. Sangele ii curgea si el mai puternic. Isi simtii ochii umezi. Se auzea din nou strigand-o pe mama ei. 

Cu sangele curgandu-i puternic, cu ochii din ce in ce mai inlacrimati, cazu langa trandafirii si levantica care ramasesera langa ea, la picioarele ei, nu se indepartasera odata cu oglinda.

Rugii incepeau sa-i inveleasca trupul gol, in timp ce levantica i se impletea in par. De-abia acum observa ca levantica crescuse asemeni trandafirilor, sub forma de mici buchetele prinse pe rugi. Privea curioasa la ea, aproape lesinata, si fara suflare, cand o mana de barbat ii atinse gatul. Se uita repede la el, cat de repede putu ea, dar inainte sa apuce sa-i memoreze chipul, el deja o scosese din inchisoarea florilor, o lasase langa ele, si disparuse subit.

Cassandra se trezi in momentul in care in difuzoarele trenului se auzi anuntul ca se apropiau de destinatie.

Adormise. Ce vis ciudat! Probabil visase levantica deoarece o vazuse pe cateva campuri crescand. Ii fugira prin fata ochilor cateva imagini din vis. Aripi... Aripile lui albe...

***

Coborata din tren, Cassandra se uita confuza prin multime, dupa un taxi care s-o duca la destinatie. Ea avea o harta, dar nu-si dadea seama deloc cum sa ajunga dintr-un ditamai orasul, tocmai in partea opusa a locului de unde era acum, la marginea lui, intr-un cartier linistit de case frumoase.

Se mai uita putin pe harta, apoi isi arunca din nou privirea spre statia de taxiuri, pe care reusi in sfarsit s-o vada, asta datorita faptului ca multimea se mai dispersase cat timp statuse ea sa studieze liniile continue si incalcite de pe harta. Impaturi cu grija bucata aceea mare de hartie, o baga in buzunar, apoi isi puse geanta la loc pe umar, apuca de toarta geamantanului si porni spre cea mai apropiata masina.

In mica distanta pana acolo, ea fu lovita din greseala de un trecator, care nici macar nu se oprise sa vada daca patise ceva, doar intorsese capul s-o vada, si apoi isi vazuse in continuare de drum. Ea ii vazuse fata, ochii mai exact, si atat. Ramase cateva clipe cu privirea in urma strainului, cu imaginea ochilor lui in minte, buimaca.

Pana la urma reusi sa se urneasca din nou din loc, ajunse la masina, se urca in spate in timp ce sofarul ii punea in portbagaj geamantanul, se uita sa vada cat este ceasul, apoi soferul urca in masina, ii spuse unde s-o duca, si porni.

Se intunecase deja, si drumul avea sa dureze cel putin o ora, cu noroc. Se gandea ca ar fi fost mult mai bine si mai usor sa ramana acasa, decat sa faca atata drum pana la tatal ei. Dar trebuia sa plece, sa treaca o perioada de timp pana sa se reintoarca in locul in care crescuse, in casa care era plina de amintirile cu mama ei, plina de glasul si de parfumul acesteia. Era foarte greu sa treaca peste moartea ei, cu atat mai mult cu cat Cassandra ii semana izbitor, si de fiecare data cand se uita in oglinda, o vedea pe ea, pe mama, inchidea ochii, si incepea sa planga.

Asa i se intampla si acum, cu amintirile navalindu-i iarasi in minte, intunericul de afara, faptul ca era singura cu un strain in masina, in drum spre casa tatalui ei care era recasatorit de ani buni cu una dintre cele mai frumoase femei din tinut. Asa i se intampla si acum, inchise ochii, o vazu pe mama, apoi cateva lacrimi fierbinti si dulci i se pravalira pe obraji.

Simtea ca nu mai avea mult pana la momentul in care avea sa clacheze, in care avea sa lase deoparte orice urma de retinere, si avea sa inceapa sa planga zile in sir dupa ingerul care ii daduse viata. Pentru ca mama ei era un inger, fusese un inger, asta credea Cassandra despre ea. O consola doar gandul ca ea era acum cu siguranta intr-un loc mult mai frumos si mai bun decat pamantul.

Red hair angel - creatia mea

Acum ceva timp m-am apucat de scris din nou, cu gandul sa public. Am scris ce-am scris, dar citind alte carti intre timp, am ajuns la concluzia ca ceea ce scrisesem pana la un moment dat, nu ar prea avea sanse sa fie publicat vreodata. Nu stiu de ce, parca ii lipsea ceva povestii... 

Asa ca am inceput alta lucrare, de aceasta data scriind exclusiv in momentele de maxima inspiratie :D

Dar am stat si m-am gandit ca totusi am scris ceva, si ar fi pacat sa se piarda munca mea. Prin urmare am luat decizia sa public prima tentativa de scriere, aici pe blog, sa va bucurati voi de ea, sa ma criticati sau sa ma laudati, daca este cazul :)

Pentru moment, titlul lucrarii este RED HAIR ANGEL, insa nu am de gand sa ramana acesta, asa ca in cel mai scurt timp posibil, am sa va pregatesc ceva.

De primul capitol va puteti bucura chiar astazi, este deja scris, mai trebuie doar publicata postarea.

Acestea fiind spuse, va astept cu maaare, enooorma nerabdare, parerile.